miercuri, 18 martie 2009

Nimeni nu are dreptul sa priveasca de sus

In timp ce se afla in fata copiilor din clasa a 5-a, Doamna Thompson, in prima zi de scoala, le-a spus un neadevar. Ca majoritatea profesorilor, le-a spus elevilor sai ca ii iubeste pe toti la fel de mult.
Totusi, acest lucru nu era posibil, deoarece in primul rand, cufundat in banca sa, era baietelul numit Teddy Stallard.
Doamna Thompson il urmarise pe Teddy in anul precedent si observase ca acesta nu se juca cu ceilalti copii, hainele sale erau neingrijite si era murdar mai tot timpul.
Si Teddy putea fi nesuferit. Se ajunsese pana acolo incat Doamnei Thompson ii facea placere sa scrie pe lucrarile acestuia, cu un creion gros si rosu, un X mare si ingrosat si sa ii dea nota 4.
La scoala la care preda doamna Thompson, trebuia sa revizuiasca toate caracterizarile elevilor, iar pe Teddy il lasase intentionat la urma. Totusi, cand a deschis dosarul acestuia, a ramas surprinsa sa vada ca profesoara din primul an scrisese "Teddy e un copil istet, isi face temele cu grija, este manierat si este o placere sa fii in prajma lui".
Profesoara din clasa a 2-a scrisese "Teddy este un elev excelent, apreciat de colegii sai, dar este tulburat de faptul ca mama sa sufera de o boala incurabila, iar viata de acasa trebuie sa fie foarte grea"
Profesoara din clasa a 3-a scrisese "Moartea mamei sale il afectase foarte mult. Se straduieste foarte mult, dar pe tatal sau nu il prea intereseaza, iar climatul de acasa il va afecta in curand, daca nu se va schimba ceva"
Profesoara dintr-a 4-a a scris "Teddy este retras si nu mai este interesat de scoala. Nu are multi prieteni si uneori adoarme in timpul orei"
De-acum, doamna Thompson intelesese problema si i-a fost rusine de ce facuse. S-a simtit si mai prost cand elevii ei i-au adus cadouri de Craciun, legate cu panglici frumoase si impachetate in hartie stralucitoare. Mai putin Teddy.
Cadoul acestuia era impachetat cu hartie obisnuita de culoare maro. Doamnei Thompson i-a fost greu sa il deschida in fata celorlalti. Unii dintre elevi au inceput sa rada cand a descoperit o bratara careia ii lipseau unele pietre si o sticluta de parfum pe trei sferturi goala. Ea i-a certat cand a observat ca bratara era draguta si parfumul mirosea frumos. Teddy Stallard a ramas dupa ore in acea zi doar pentru a-i spune "Doamna Thompson, astazi mirosi exact ca si mama".
Dupa ce copiii au plecat, a plans timp de aproape o ora. In acea zi, a incetat sa mai predea citirea, scrierea si aritmetica si a inceput sa ii invete pe elevi.
Doamna Thompson i-a acordat o atentie deosebita lui Teddy. Pe masura ce lucra cu el, mintea sa a inceput sa isi revina. Cu cat il incuraja mai des, cu atat acesta reactiona mai bine. Pana la sfarsitul anului, Teddy ajunsese cel mai istet elev din casa, si, in ciuda promisiunii ca ii va iubi pe toti la fel, Teddy a devenit alintatul sau.
Un an mai tarziu, a gasit o scrisoare de la Teddy in care ii spunea ca e cea mai buna profesoara pe care o avusese vreodata.
Au mai trecut inca sase ani pana a mai primit un semn de la Teddy. Apoi el i-a scris ca terminase liceul al treilea in clasa, si ca ea ramasese cea mai buna profesoara pe care o avuse..
Patru ani mai tarziu, a mai primit o scrisoare care spunea ca va termina in curand si facultatea cu cele mai bune rezultate. Inca o data o asigura pe doamna Thompson ca fusese cea mai buna profesoara.
Apoi au mai trecut inca patru ani si a mai venit o scrisoare, cu acelasi mesaj, dar numele expeditorului era schimbat: Dr. Theodore Stallard.
Apoi o noua scrisoare in care o anunta ca se va casatori.
Ii spunea ca tatal sau a murit cu cativa ani in urma si o intreba daca ar vrea sa participe la nunta si sa stea in locul in care sta de obicei mama mirelui. Bineinteles ca a acceptat. Si a purtat bratara careia ii lipseau unele pietre si a folosit acelasi parfum pe care il primise demult de la Teddy.
S-au imbratisat, iar Teddy i-a soptit la ureche "Multumesc pentru ca ai crezut in mine. Multumesc pentru ca m-ai facut sa ma simt important si mi-ai aratat ca pot insemna ceva."
Doamna Thompson i-a soptit cu lacrimi in ochi "Teddy, ai inteles gresit. Tu esti cel care m-a invatat ca pot schimba ceva. Nu am stiut cum sa predau elevilor pana te-am intalnit pe tine."

MORALA:
Nu poti niciodata sa stii cum poti influenta viata altora prin ceea ce faci sau prin ceea ce nu faci. Tine seama de acest lucru in aventura ta prin viata si incearca sa schimbi ceva in viata celorlalti (si ar fi ideal daca ar fi in bine).

Si nu uita!:
Nimeni nu are dreptul sa priveasca o alta persoana de sus, decat in momentul in care se apleaca si ii intinde o mana pentru a-l ajuta sa se ridice!

11 comentarii:

  1. Minunata povestea!!! Nu am cuvinte...

    RăspundețiȘtergere
  2. super. felicitari.! nu am cuvinte,pardon litere ce sa scriu!

    RăspundețiȘtergere
  3. Dragii mei , cred ca profesorii ar trebui sa mai citeasca un pic si sa mai reflecteze asupra atitudinii pe care o au la catedra.
    Hai sa numai invinuim parintii de tot ce se intampla.

    RăspundețiȘtergere
  4. Am si eu o povestioara.
    Ea era in clasa a 8-a, nu prea invata, avea note mici si ii intrase in cap ca nu e de o inteligenta sclipitoare, oricum invatatul era o corvoada, avea alte treburi mai importante: avea grija de fratii ei mai mici, pana intr-o zi cand dirigintele care era si profesorul ei de matematica, un barbat mic de statura cu ochelari dar un profesor sever, a venit intr-o dupa-amiaza la ea acasa. Le-a spus parintilor ca fata lor nu prea invata si le-a aratat caietele fetei.Intr-adevar aratau deplorabil. A intrebat-o: "spune-mi ce nota imi promiti ca vei lua prima oara cand te voi asculta?" Ea a stat s-a gandit si a spus 8. Ea a inceput sa invete, trebuia sa-si tina promisiunea. Dupa vreo doua zile profesorul i-a pus intrebari scurte si ea a raspuns sigura pe ea. A primit nota 8. Era cea mai fericita, stia ca totusi nu merita nota 8. Aceasta nota fost declansatorul. De atunci a inceput sa invete pe rupte si n-a mai avut niciodata note mai mici de 10. Profesorul Ciurea punea mult suflet pentru ca elevii sa inteleaga geometria in spatiu, se folosea de catalog, rigle, creta colorata si la sfarsitul orei era plin de praf. Lui ii multumesc pentru ce am devenit acum.

    RăspundețiȘtergere
  5. Eu datorez ceea ce sunt astazi oamenilor din jur. Cei ce nu ma inteleg si ma judeca ma intaresc si-mi dau putere; cei ce ma iubesc si ma respecta imi dau valoare;pe cei ca ma trateaza cu indiferenta ii cercetez mai atent.

    In fiecare dintre noi exista o doamna Thompson!

    RăspundețiȘtergere
  6. Laleli, ce bine mi-ar parea daca s-ar mai gasi si acum profesori de genul asta.
    Din pacate au devenit raritati.
    Intr-adevar erau profesori care vedeau in noi potentialul , puneau suflet si daca suntem oameni adevarati, suntem datorita lor.

    RăspundețiȘtergere
  7. Madalina, a avut momente in care nu mai stiam drumul , il pierdusem,eram undeva , la cativa km.sub pamant , cel putin asa simteam la momentul ala.
    Datorita unui om am reusit sa ma ridic si sa fiu iar femeia care am fost.

    RăspundețiȘtergere
  8. @ Laleli:

    Sa fie doar o coincidenta ? Profesorul de mate-fizica Ciurea de la "Codreanu" ? Descrierea ta se aseamana cu impresia mea.

    RăspundețiȘtergere
  9. Nu, profesorul meu este din Codlea si este de mult la pensie, lui ii datorez faptul ca am inceput sa am incredere in mine si in potentialul meu. Mai este si profesoara de desen care m a invatat sa pictez si datorita ei am facut niste picturi minunate, premiate multi ani la rand dupa ce am terminat scoala generala.

    RăspundețiȘtergere
  10. Este îmbucurător că încă mai există oameni care recunosc meritul profesorilor pe care i-au avut.
    Totuşi, nu mă pot abţine să nu subliniez că esenţa esenţei cunoaşterii ce te va dăinui se deprinde în şcoala primară.
    Mai rar în prezent auzi de vreun mare om care a avut un învăţător mai puţin dotat (ca să evit termenii neacademici).
    Eu de exemplu îi sunt recunoscător profesorului de informatică. La domnia sa am auzit ptima oară: "Where there is a will, there is a way".
    În ciuda faptului că între mine şi domnia sa ies şi în prezent scântei, totuşi, lui îi datorez multe. Interesant este că în această ierarhie a respectului pe care-l port faţă de profesori, pe locul 2 se situează tot un profesor cu care nu m-am înţeles... aşijderea şi pe cea de-a treia poziţie.
    Poate sunt eu mai cinic şi mai dificil... dar... în opinia mea... e nevoie de mai mult decât cunoştinţe într-un anumit domeniu pentru a fi profesor.
    Numai bine.

    RăspundețiȘtergere
  11. @vilo13
    Asa-i. Dar sa nu uitam ca noi toate apartinem unei alte generatii, o generatie care a beneficiat atat de profesor de inalta calitate ,atat profesionala cat si morala.Earu si pe vremurile alea de mult apuse si profesori de o calitate indoielnica dar mult mai putini decat acum.
    Erau adevarati dascali.

    RăspundețiȘtergere