vineri, 29 ianuarie 2010

Omega si Alfa

Pe patul din casuta batraneasca, zacea bunicul. Parintii erau pregatiti pentru ultimul drum. Cu greu, el si-a deschis ochii si l-a rugat pe baiatul sau sa o cheme pe fatuca lui preferata.
- Dar e un copil, tata ! spuse fiul ingrozit.
Si a plecat sa-i indeplineasca dorinta.
Ajungand acasa o gasi pe fetita in camera ei , stand in genunchii in fata icoanei, bolborosind ceva.
- Ai venit? Mergem? spuse bucuroasa fata.
Tatal inmarmuri auzind cuvintele ei.
A stat langa patul bunicului doua zile, nimeni n-o putea desprinde.Cu glas pierdut bunicul ii dadea ultimile sfaturi si cand simti ca se pierde ii spuse ca il va duce dincolo, asa cum a fost scris.



Au calatorit impreuna, un drum lung cat o viata de om
Fetita a ras , a plans, a suferit alaturi de bunicul ei, i-a vazut toata viata, cu bune si rele. Mergeau incet pe drumul batut cu pietre, un drum lin presarat cu petale colorate. Vantul unduia crengile verzi ale copacilor, florile isi deschideau petalele in rasaritul soarelui. Din cand in cand erau opriti de cate o fiinta care intindea mana dreapta asupra lor si mai vedeau o frantura din viata petrecuta pe pamant. Departe in spatele lor se zarea un cer intunecat pe care sclipeau luminite ce parca isi luau ramas - bun.
Au trecut pe langa un lac. Fetita se simtii atrasa de el.
Bunicul o privi lung, ii zambi si-i spuse:
- Acolo l-ai cunoscut, de acolo a inceput totul. Il vei gasi iar si poate pentru ultima oara.
O alta fiinta o opri spunandu-i ca n-a venit vremea. Trista, a revenit langa batran si au continuat drumul, uneori cumplit de dureros. Fiecare greseala, fiecare pacat, fiecare indoiala durea. O durere surda.
Fetita obosise. Era primul ei drum...era doar inceputul...

Au urcat pe scari. Dintre pietrele treptelor rasareau fire groase de iarba.
In fata le aparu un barbat de o frumusete rara invesmantat intr-o mantie de un alb orbitor. Ochii lui aruncau fulgere blande.
I-a oprit. L-a luat pe batran de mana iar fetei i-a spus:
- Sa nu pierzi drumul, vei avea nevoie de el.

...Si a disparut... moartea nu are coasa.

O calauza are ochii tristi.

joi, 28 ianuarie 2010

miercuri, 27 ianuarie 2010

O poveste uitata

Era o nazbatie de fata, un ghemotoc cu parul blond-roscat, un pui de urs sau o veverita, asa cum obisnuiau sa o strige cei din jur.
Avea obiceiul sa dipara, spre disperarea parintilor.  Isi lua sania si fugea fara sa o vada nimeni. Nu conta. Bunicul o astepta cu bratele deschise si cu multe povesti. Nu erau cu Ilene Cozanzene si Feti Frumosi, erau povesti ciudate din care fatuca lui trebuia sa invete, dupa cum spunea el, caci ea avea o menire.
Invelita in blana de urs a bunicului, fetita asculta vrajita de glasul lui.

Povestea incepu cu un tanar chipes si istet ce stia sa imblanzeasca balaurii, sa vindece cu ierburi , fierturi si cateva cuvinte magice spuse intr-o limba numai de el stiuta
Unii il iubeau , altii il urau de moarte dar toti aveau frica de el. Aparea si disparea de prin sate, ca o naluca.Unii spuneau ca el calareste un balaur urat si strabate cerul incercand sa pazeasca omenirea.
Si cum umbla el printe nori, vazu pe pamant o fata cu pielea ca de fildes si parul lung si negru ce stralucea in razele soarelui, un trup cum nu mai vazuse vreodata...
O privi lung cumea se racorea in apa cristalina a lacului apoi zbura spre alt sat. Insa imaginea fecioarei ramase vie in mintea lui.
Dragostea ii cuprinse sufletul, ura puse stapanire pe mintea lui.
Se ura pe sine ca nu putea sa fie si el un om ca toti ceilalti. Ura se revarsa pe pamant cu seceta si piatra, cu ger cumplit si ninsori cat casa.
Secat fiind de dor, s-a hotarat s-o fure, si-a stat o vara-ntreaga la panda asteptand fecioara cea frumoasa ca soarele , blanda si zglobie ca o caprioara.
Cand o vazu lua chip de balaur, o prinse cu ghearele si o duse in pestera lui din munti.

Cuprinsi de vraja, ei s-au iubit ascunsi de ochii lumii.
La apusul soarelui aparu in fata pesterii un batran in straie albe cu gluga in cap.
Intra si ii blestema :
Dreapta cale
Ai lasat,
Iubire ai cautat.
Si vei fi patruns de jale,
Si nu vei avea scapare.
Pestera-ti va fi mormant,
Ursul acoperamant,
Sufletul hain,
Pe pamant strain.
Iara tu , nesabuito,
Ce iubirea ai daruit-o,
Intre doua lumi vei fi
Si-ti vei duce semenii
Si cu ei vei suferi,
Pana cand il vei gasi
Si il vei calauzi
Pe drumul pe care tu il stii.

... Apoi disparu in noapte.

Anii au trecu si el a murit asezand o blana. Muntele i-a fost mormant si blana acoperamant...
Ea a coborat in sat si a sfarsit alaturi de copii si nepotii ei dar nu inainte de a-i invata taina vindecarii cu ierburi si descantecele binefacatoare trupului si sufletului.

Tatal aparu in usa. Fetita adormise, molesita de caldura blanei de urs ce-i acoperea trupul.
-Las-o sa doarma, baiete ! Multe va vedea si va indura pana ce linistea ne va cuprinde neamul.

Si cuvantul a inghetat pe buze, sfarsind povestea.



luni, 18 ianuarie 2010

Raspuns la '' Ce-si doresc femeile?''


Ce ne dorim , noi????

E curios cum despici firul in 14.(Vezi, am uitat sa pun si un set de cutite ! :)))  )

E foarte simplu.

Vrei sa ai femeile  la picioarele tale?

Ofera iubire, incredere si stabilitate.

Sunt doar trei dorinte.......e putin.:))

Aici vorbim despre  femei normale, nu discutam cazurile particulare care in treacat fie zis nu-s putine.:(




Ce trebuie sa stie o femeie









O FEMEIE TREBUIE SA STIE cum sa "cada" in iubire fara sa se piarda,cum sa paraseasca un loc de munca, sa intrerupa o dragoste si sa se confrunte cu o prietena, fara sa intrerupa prietenia.
Fiecare femeie trebuie sa stie cind poate sa insiste mai tare... cind trebuie sa plece, ce trebuie sa faca sau sa nu faca pentru a fi iubita mai mult indiferent de lungimea picioarelor, latimea soldurilor:)) sau natura parintilor. Ea trebuie sa stie cum sa traiasca singura chiar daca nu-i place, trebuie sa stie pe cine sa creada si pe cine nu, trebuie sa invete  ca nimic nu se poate indeplini intr-o zi , o luna sau un an si sa nu  ia asta ca pe o ofensa personala.
..... si nu trebuie sa-i lipseasca un sutien negru de dantela, un set de surubelnite si o masina de gaurit.=))