Omega si Alfa

Pe patul din casuta batraneasca, zacea bunicul. Parintii erau pregatiti pentru ultimul drum. Cu greu, el si-a deschis ochii si l-a rugat pe baiatul sau sa o cheme pe fatuca lui preferata.
- Dar e un copil, tata ! spuse fiul ingrozit.
Si a plecat sa-i indeplineasca dorinta.
Ajungand acasa o gasi pe fetita in camera ei , stand in genunchii in fata icoanei, bolborosind ceva.
- Ai venit? Mergem? spuse bucuroasa fata.
Tatal inmarmuri auzind cuvintele ei.
A stat langa patul bunicului doua zile, nimeni n-o putea desprinde.Cu glas pierdut bunicul ii dadea ultimile sfaturi si cand simti ca se pierde ii spuse ca il va duce dincolo, asa cum a fost scris.

Au calatorit impreuna, un drum lung cat o viata de om

Fetita a ras , a plans, a suferit alaturi de bunicul ei, i-a vazut toata viata, cu bune si rele. Mergeau incet pe drumul batut cu pietre, un drum lin presarat cu petale colorate. Vantul unduia crengile verzi ale copacilor, florile isi deschideau petalele in rasaritul soarelui. Din cand in cand erau opriti de cate o fiinta care intindea mana dreapta asupra lor si mai vedeau o frantura din viata petrecuta pe pamant. Departe in spatele lor se zarea un cer intunecat pe care sclipeau luminite ce parca isi luau ramas - bun.
Au trecut pe langa un lac. Fetita se simtii atrasa de el.
Bunicul o privi lung, ii zambi si-i spuse:
- Acolo l-ai cunoscut, de acolo a inceput totul. Il vei gasi iar si poate pentru ultima oara.
O alta fiinta o opri spunandu-i ca n-a venit vremea. Trista, a revenit langa batran si au continuat drumul, uneori cumplit de dureros. Fiecare greseala, fiecare pacat, fiecare indoiala durea. O durere surda.
Fetita obosise. Era primul ei drum...era doar inceputul...

Au urcat pe scari. Dintre pietrele treptelor rasareau fire groase de iarba.
In fata le aparu un barbat de o frumusete rara invesmantat intr-o mantie de un alb orbitor. Ochii lui aruncau fulgere blande.
I-a oprit. L-a luat pe batran de mana iar fetei i-a spus:
- Sa nu pierzi drumul, vei avea nevoie de el.

...Si a disparut... moartea nu are coasa.

O calauza are ochii tristi.