Gradina mea

Profitând de călduroasa după-amiază de vară...pana vine o alta furtuna :), am păsit în grădina mea, sfioasă ca o copilă gata să descopere plăcerea nebănuită a unei naturi generoase... şi, regasind o nostalgie din vremuri de tinereţe, am cules o zarzără parguita. Frumoasă,aromată şi îmbietoare de-ţi lăsa gura apă. Mă gândeam ce plăcut îmi va fi să savurez zeama dulce-acrisoara şi plină de parfum a fructului pârguit, de o frumuseţe aparte. Am luat în mână zarzăra, care părea cea mai frumoasă din toată grădina (asa fac in fiecare an, le aleg pana le culeg), am admirat-o si am rupt-o delicat în două, ca să îi scot sâmburele. Dar într-un colţişor, ascuns de ochii lumii, altcineva gustase din dulceaţa ademenitoare a fructului. Acolo, nevăzutde ochii lumii, neauzit, se răsfăţa un vierme dolofan, care umpluse de murdărie tot interiorul delicatului fruct.
O gradina plina de zarzare, mai crude, mai coapte, mai seci sau mai aromate.
Nu ar fi păcat de ele ca să lăsăm viermii să-şi facă mendrele ?
Acum ... ce sa spun ... poate au si ei rolul lor ... ecologic ! :)