vineri, 20 februarie 2009

Publicat de Unknown la 22:28

6 comentarii:

  1. Trandafirul-roz21 februarie 2009 la 18:42

    "Doar un pas ne desparte.
    Nu ştiu dacă pasul absent
    e al meu
    sau al tău.
    Tu stai pe un mal al lui
    eu pe altul
    şi între noi curge noaptea.
    Ca să ajungem atât de aproape
    ca să rămânem atât de departe
    doar un pas ne desparte
    şi între noi curge noaptea continuu"

    Octavian Paler
    prin pasul absent.

    RăspundețiȘtergere
  2. Unknown21 februarie 2009 la 18:59

    Autorul meu preferat.
    Cum de-ai ghicit?

    RăspundețiȘtergere
  3. Trandafirul-roz22 februarie 2009 la 23:51

    Aşa se întâmplă logic,
    plecăm şi sosim undeva.
    Plecăm pentru o clipă, pentru un ceas, pentru o viaţă,
    poate nu trebuia să plecăm, dar problema nu-i asta,
    ci faptul că sosim undeva, totdeauna sosim undeva,
    poate nu sosim la timp, nu sosim unde trebuie,
    nu sosim unde-am vrut
    dar sosim undeva şi câtă vreme sosim undeva
    totul e logic
    chiar dacă logica şi fericirea sunt lucruri total diferite,
    totuşi am plecat şi am sosit undeva,
    am greşit drumul, dar am sosit undeva,
    dar când nu mai sosim nicăieri
    totul devine ilogic. Spre ce ne ducem
    dacă nu sosim nicăieri?

    (Octavian Paler)

    RăspundețiȘtergere
  4. Trandafirul-roz23 februarie 2009 la 05:14

    Închipuiţi-vă că într-o zi ar fi venit un tren şi n-am fi mai avut putere să urcăm în el. L-am dorit prea mult, l-am aşteptat prea mult. Ne-am epuizat în aşteptare şi nu ne-a rămas nicio picătură de energie pentru a ne bucura de sosirea lucrului aşteptat. Numai că ne-am fi simţit striviţi de o mare tristeţe, amintindu-ne cât am visat trenul acela care acum pleacă fără noi. Şi ce-am fi putut face după plecarea trenului? Singura noastră şansă ar fi fost să uităm de el, să uităm de toate, să dormim, iar când ne trezeam, cu ultimile noastre puteri, să aşteptăm alt tren...

    Octavian Paler în Viaţa pe un peron

    RăspundețiȘtergere
  5. Unknown23 februarie 2009 la 09:40

    Mai am o scoică şi cîteva pietre,
    cum să clădesc din ele o mare
    şi-un ţărm unde să stau pe nisip
    şi cum să mă conving că am fost pe un asemenea ţărm
    urmînd fericit o pasăre
    care acum nu mă mai lasă să dorm?
    O scoică şi cîteva pietre
    şi un nume ciudat
    pe care nu-l înţelege nimeni
    şi speranţa mea de-a ajunge
    să nu-l mai înţeleg nici eu într-o zi.
    Sărbătoarea s-a terminat,
    îmi aştept pedeapsa lîngă tribunele goale,
    dar eu am văzut arzînd la amiază un nor
    şi-am auzit cîntecul care îngenunchea caii sălbateci,
    îşi spun, ţărmul acela nu-i simplă poveste,
    eu am văzut norul şi-am ascultat cîntecul
    şi înainte de a mă învinge
    soarele m-a făcut fericit.

    Octavian Paler -"Jocul"

    RăspundețiȘtergere
  6. Trandafirul-roz23 februarie 2009 la 20:40

    Am avut un vis straniu. Mă aflam dinantea unei oglinzi care se pietrifica sub ochii mei. Uimit, am văzut-o transformându-se în zid. Ulterior, n-am mai simtit nevoia să caut alt răspuns în privinţa destinului. Nu poţi fugi de tine însuţi nici măcar când o vrei cu tot dinadinsul. Sau mai ales atunci.

    „Octavian Paler”

    RăspundețiȘtergere

Abonați-vă la: Postare comentarii (Atom)